(VIDEO) Percheziții și rețineri pentru furt calificat în Drobeta-Turnu Severin și Bălăcița

Admin-YAFaz
2 Min Read

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale și ai Secției de Poliție Rurală Șimian au efectuat ieri trei percheziții domiciliare la locuințele unor persoane bănuite de furt calificat în formă continuată pe raza municipiului Drobeta-Turnu Severin și comunei Bălăcița.

În cadrul acțiunii, polițiștii au pus în executare și mandate de percheziție pentru două autovehicule ce aparțin presupuselor persoane implicate. Totodată, au fost emise patru mandate de aducere pentru bănuiți și alte persoane din anturajul acestora.

Faptele anchetate

Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 9/10 octombrie 2025, bănuiții ar fi:

  • Sustras două laptopuri din incinta unei societăți comerciale;
  • Furta sume de bani din casetele metalice de colectare a bancnotelor din două spălătorii auto self-service din comunele Șimian și Gogoșu;
  • Sustras plăcuțele cu numărul de înmatriculare ale unui autoturism din comuna Devesel.

În urma acțiunii, doi bărbați, de 22 și 24 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore. Astăzi, cei doi urmează să fie prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă.

Bunurile recuperate

Polițiștii au reușit să recupereze bunurile sustrase: cele două laptopuri, evaluate la 10.000 de lei, și plăcuțele de înmatriculare.Activitățile au beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al jandarmilor din Inspectoratul de Jandarmi Județean Mehedinți

Cercetările continuă sub aspectul infracțiunii de furt calificat în formă continuată, pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Citește și: AJPIS Dolj anunță deschiderea perioadei de depunere a cererilor pentru ajutorul de încălzire, sezonul rece 2025–2026

Share This Article
Leave a Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *