(VIDEO) Bărbat din Craiova reținut pentru violență în familie. Fiul său de 11 ani a fost preluat de DGASPC

Admin-YAFaz
2 Min Read

Un bărbat de 37 de ani, din Craiova, a fost reținut de polițiștii Secției 5 pentru 24 de ore, fiind bănuit de violență în familie.

Polițiștii au fost sesizați, ieri, de un cetățean că, într-un apartament din municipiu, se aud strigăte de ajutor, existând suspiciunea că o persoană ar putea fi agresată fizic.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde l-au identificat pe bărbatul de 37 de ani și pe fiul acestuia, de 11 ani. Minorul a declarat că a fost agresat fizic de către tatăl său.

În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, a rezultat existența unui risc iminent, astfel că a fost emis un ordin de protecție provizoriu, valabil pentru 5 zile. Totodată, copilul a fost preluat de reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Dolj și instituționalizat într-un centru specializat.

Bărbatul a fost condus la sediul poliției pentru cercetări. În baza probatoriului administrat și sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, a fost reținut pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Dolj.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta. La finalizarea acestora urmează să fie propusă o soluție legală prin unitatea de parchet competentă.

Citește și:(VIDEO) Peninsula Iberică declară stare de alertă maximă din cauza riscului de incendii

Share This Article
Leave a Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *