Trump cere ca Spania să fie exclusă din NATO

Admin-YAFaz
2 Min Read

Preşedintele american Donald Trump a declarat joi, în Biroul Oval, că Spania merită să fie dată afară din NATO din cauza cheltuielilor sale militare, pe care le consideră insuficiente, relatează AFP.

„Avem un singur întârziat, este Spania”, a declarat în Biroul Oval Donald Trump, referindu-se la un acord al Alianţei Nord-Atlantice privind alocarea a 5% din PIB cheltuielilor cu apărarea de către statele membre.

„Ei n-au nicio scuză să nu o facă, dar e în regulă. Sincer, poate că ar trebui să-i excludeţi din NATO”, a adăugat locatarul Casei Albe.

Statele membre NATO s-au angajat să-şi crească în mod substanţial cheltuielile militare

În iunie, statele membre NATO s-au angajat, într-un summit, la Haga, să-şi crească în mod substanţial cheltuielile militare, o „mare victorie” revendicată de către Donald Trump.

Aliaţii au anunţat atunci că urmează să aloce ”cel puţin 3,5% din PIB” cheltuielilor militare şi 1,5% securităţii în sens larg, de exemplu în „protecţia infrastructurilor critice” şi apărării „reţelelor”.

Lideri europeni, inclusiv premierul spaniol Pedro Sanchez, au avertizat atunci că că este vorba despre procente greu de atins.

Pedro Sanchez a invocat „flexibilităţi” pentru a nu respecta cele cinci procente din PIB, un obiectiv pe care-l cataloga „nerezonabil”.

Preşedintele american a atacat imediat Spania la acea vreme.

Citește și: ANCOM a plătit în ultimii 5 ani prime de performanţă de 3,7 milioane de lei, acordate fără criterii de evaluare

The post Trump cere ca Spania să fie exclusă din NATO first appeared on Prahova.EU.

Share This Article
Leave a Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *