Trei carabinieri ucişi și 21 de răniţi în Italia, după ce o familie a aruncat în aer casa din care urma să fie evacuată

Admin-YAFaz
2 Min Read

Trei carabinieri au fost ucişi, iar alţi 15 membri ai forţelor de ordine şi şapte alte persoane au fost rănite, luni noapte, în explozia unei locuinţe, în timpul unei proceduri de evacuare, la Castel d’Azzano, provincia Verona, în nordul Italiei. Trei persoane au fost arestate.

Trei ofiţeri din cadrul Forţelor de Carabinieri au fost ucişi într-o explozie în timpul unei operaţiuni desfăşurate de forţele de ordine în nordul Italiei. Alţi 15 poliţişti, carabinieri şi pompieri au fost răniţi în acest incident produs în comuna Castel D’Azzano, la sud de oraşul Verona.

Forţele de ordine interveneau pentru a evacua o fermă ocupată de trei persoane – doi bărbaţi şi o femeie, fraţi, toți cu vârste peste șaizeci de ani – când s-a produs o puternică explozie, care a provocat prăbuşirea întregii clădiri cu două etaje. Agenţii de poliţie au fost surprinşi sub dărâmături.

Cei trei vinovați au fost arestați

Explozia a fost declanşată de către cei trei ocupanţi, o familie de agricultori şi crescători de animale aflată în dificultate financiară, care a ameninţat, la o precedentă tentativă de expulzare, să-şi arunce casa în aer.

”Intrând în casă, ne-am confruntat cu un act de nebunie absolută: o butelie de gaz a fost aprinsă, iar explozia i-a atins în mod direct pe agenţii noştri”, a declarat comandantul carabinierilor din provincia Verona, Claudio Papagno.

Cei doi fraţi, dintre care unul a fugit după explozie, şi sora lor, au fost arestaţi, a anunţat pe Facebook preşedintele regiunii Veneto, Luca Zaia.

Victimele au fost Marco Piffari, de 56 de ani, Valerio Daprà, de 56 de ani, și Davide Bernardello,de 36 de ani. Printre răniți s-au numărat 11 carabinieri, care au fost transportați – cu răni grave, dar care nu le pun viața în pericol – la patru spitale locale, împreună cu alți patru ofițeri de poliție.

Citește și: Bulgaria a anunțat cât va costa vigneta pentru o zi

Share This Article
Leave a Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *