Sistem de colectare electronică a tarifului de trecere a podului Giurgiu – Ruse

Admin-YAFaz
2 Min Read

A fost desemnat câştigătorul licitaţiei pentru realizarea unui sistem de colectare electronică a tarifului de trecere pe sensul dinspre România a podului Giurgiu – Ruse, a anunţat joi directorul general al CNAIR, Cristian Pistol. Valoarea contractului este de aproape 850.000 de lei.

Vor exista două artere dedicate, cu bariere de mare viteză, care vor duce la diminuarea timpilor de asteptare din PTF Giurgiu, transmite News.ro.

”Etapă importantă pentru plata electronică la traversarea podului Giurgiu -Ruse! Am desemnat astăzi câştigătorul pentru Sistemul de colectare electronică a tarifului de trecere a pe sensul dinspre România a podului Giurgiu – Ruse”, anunţă, joi, directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.
 

Potrivit acestuia, după semnarea contractului, câştigătorul licitaţiei (ALTIMATE S.A) va avea la dispoziţie 844.500 lei (fără TVA) şi 6 luni pentru a implementa noul sistem.

Contractul este finanţat din veniturile proprii ale CNAIR 

Contractul este finanţat din veniturile proprii ale CNAIR şi prevede amenajarea, pe malul dinspre România, a două artere dedicate, dotate cu bariere de mare viteză care vor permite accesul instant prin identificarea plăţii efectuate online în prealabil. 

”Dorim astfel să limităm intervenţia factorului uman în procesul de încasare a tarifelor de trecere pentru autoturisme si redistribuirea personalului în punctele de control specific vehiculelor de transport marfă. Prin acest proiect estimăm că vor fi diminuaţi timpii de asteptare din PTF Giurgiu şi va creşte gradul de siguranţă a circulaţiei vehiculelor prin acest Punct de Trecere a Frontierei (PTF)”, a afirmat Pistol. 

Contractul va putea fi semnat în termen de 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestaţii.

Citeşte şi: CFR a anunțat cum va fi afectată circulația trenurilor după ce se trece la ora de iarnă

Share This Article
Leave a Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *