
Gimnasta Sabrina Maneca-Voinea s-a clasat, sâmbătă, pe locul 4, iar Denisa Golgotă pe locul 7, în finală la sol, la CM din Indonezia. România a încheiat fără medalie.
Sabrina Maneca-Voinea a fost notată cu 13.466, după ce în calificări se clasa pe primul loc, cu 13.666. Pe podium au urcat Aiko Sugihara (Japonia, 13.833), Ruby Evans (Marea Britanie, 13.666) şi Abigail Martin (Marea Britanie, 13.466, cu notă mai mare la execuţie decât Sabrina Maneca-Voinea). La rândul său, Denisa Golgotă a fost pe locul 7 (12.233), cu o ratare în exerciţiu.
Maneca-Voinea s-a clasat pe locul 7 la bârnă
Tot sâmbătă, Maneca-Voinea s-a clasat pe locul 7 la bârnă, după ce a căzut de pe aparat (12.533). La CM din Indonezia, aflat la ediţia a 53-a, România a fost reprezentată doar în competiţia feminină, însă Anamaria Mihăescu şi Ella Oprea Creţu nu au trecut de calificări.
România a obţinut ultimele medalii la Campionatul Mondial în urmă cu 10 ani, prin Marian Drăgulescu (argint la sărituri) şi Larisa Iordache (bronz la individual-compus), la CM de la Glasgow, ptrivit observatornews.ro.
Cei mai medaliaţi gimnaşti români în probe individuale la Campionatele Mondiale
Cei mai medaliaţi gimnaşti români în probe individuale la Campionatele Mondiale sunt Gina Gogean (12 medalii, din care 6 de aur) şi Marian Drăgulescu (10 medalii, din care 8 de aur). Gina Gogean mai are şi trei titluri mondiale cu echipa. În competiţia din 2025 s-au înscris sportivi din peste 80 de naţiuni, care concurează doar în probe individuale, nu şi pe echipe.
Imediat după concurs, Comitetul Internaţional Olimpic a postat pe contul de Instagram un montaj în care a fost pusă în paralel evoluţia Sabrinei de la Jocurile Olimpice din 2024 cu cea a mamei sale Camelia, din urmă cu 36 de ani. „Like mother, like daughter (n.red. Aşa mamă, aşa fiică)”, a fost mesajul care a însoţiti postarea.
Citeşte şi: Sezon încheiat pentru Anca Todoni: s-a operat la umărul drept!
The post România a încheiat fără medalie CM de gimnastică după ce Voinea a luat locul 4 la sol first appeared on Prahova.EU.