În urma unei sesizări telefonice primite la dispeceratul Apele Române Jiu, astăzi, 24 octombrie, a fost semnalată apariția unor pești morți pe râul Jiu, pe raza U.A.T. Malu Mare.
Echipe din cadrul Serviciilor Inspecția Bazinală a Apelor, Gestiune Integrală Resurse de Apă și Laboratorul Calității Apelor ale Apele Române Jiu s-au deplasat de urgență în teren pentru verificarea situației semnalate.
Au fost recoltate probe de apă din râul Jiu
„În urma constatărilor efectuate, s-a confirmat mortalitate piscicolă (puiet), fiind recoltate probe de apă din râul Jiu, atât din zona evacuării stației de epurare a Companiei de Apă Oltenia, cât și din canalul colector.
Culoarea apei a fost observată ca gri închis, iar posibila cauză a fenomenului este în curs de investigare. Inspectorii Apele Române Jiu fac toate demersurile, în continuare, pentru depistarea poluatorului.
Rezultatele analizelor de laborator vor fi comunicate după finalizarea determinărilor.
Apele Române Jiu și personalul Sistemului de Gospodărire a Apelor Dolj rămân în permanență vigilentă și continuă monitorizarea calității apelor de pe raza județului Dolj, intervenind prompt la orice sesizare privind potențiale poluări sau fenomene care pot afecta ecosistemele acvatice“, potrivit unei postări pe facebook a Apele Române Jiu.
Citeşte şi: O ţară din UE reintroduce armata obligatorie