Patru persoane au murit, iar o alta a fost rănită după ce un autoturism a fost lovit în plin de trenul R 9708 la o trecere la nivel între Vidra și Jilava.
Vineri, în jurul orei 15.00, pe raza Sucursalei Regionale București, un accident feroviar grav s-a produs la o trecere la nivel semnalizată cu indicatoare rutiere, între halta de mișcare Vidra și stația Jilava, la kilometrul feroviar 15+980.
Trenul Regio 9708, aparținând CFR Călători, care circula pe ruta Giurgiu – București, a surprins un autoturism marca Skoda Octavia la o trecere semnalizată rutier, situată la intersecția străzilor Bazei CFR și Cimitirului. Trecerea de cale ferată unde s-a produs tragedia nu este prevăzută cu barieră, dar este semnalizată corespunzător.
În urma impactului violent, patru persoane au murit, iar șoferul autoturismului a fost rănit, însă se află în stare stabilă.
Au fost alertate imediat organele de cercetare, echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență și echipele operative ale CFR.
”Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că, în jurul orei 15:00, pe raza de activitate a Sucursalei Regionale de Căi Ferate Bucureşti, trenul R 9708, aparţinând Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” S.A., a surprins un autovehicul la o trecere la nivel semnalizată cu indicatoare rutiere (IR), situată între halta de mişcare Vidra şi staţia Jilava, km. feroviar 15+980. Din primele informaţii, în urma impactului au fost înregistrate patru victime decedate”, a transmis, vineri, CFR.