Parcarea care nu s-a mai amenajat

Admin-YAFaz
4 Min Read

În toamna anului 2025, Primăria Craiova cumpăra un teren de la un privat vizavi de biserica Madona Dudu. Scopul declarat, la acel moment, cu privire la această destinație era amenajarea unei parcări. Construcția ar fi fost una binevenită, dat fiind faptul că în zonă este mare bătaie pe un loc de parcare.

Este vorba despre terenul care în trecut a făcut parte din parcul aflat la intersecţia străzilor Madona Dudu, Matei Basarab cu Gh.Bibescu. Parte din acesta a fost retrocedat proprietarilor, îngrădit şi lăsat în paragină ani la rând. Terenul este în suprafaţă de 2.744 mp şi se învecinează cu Parcul 1 Decembrie 1918. În urmă cu câțiva ani, proprietarii au notificat administraţia locală că sunt interesaţi să vândă această suprafaţă.

La rândul ei primăria s-a arătat interesată să cumpere, pentru a amenaja aici o parcare. Iată ce se spunea în hotărârea de Consiliu Local de la acea dată:

Prin adresa nr. 134430/27.07.2022 proprietarii imobilului – teren în suprafață de 2.744 mp, situat în Craiova, Str. Matei Basarab, nr. 2, (fost nr. 6-12), înscris în Cartea Funciară nr. 231544 UAT Craiova aduc la cunostinţa Primăriei Municipiului Craiova că sunt interesaţi de vânzarea terenului mai sus menţionat ce este pretabil amenajării unei parcări. Totodată precizăm că la nivelul Municipiului Craiova există o nevoie acută de locuri de parcare precum și al terenurilor proprietatea municipiului ce pot fi astfel amenajate, iar autoritatea publică locală intenționează să realizeze investiții pentru acoperirea acestui deficit”,se arăta în referatul de aprobare care însoţeşte Proiectul de hotărâre.

Parc în loc de parcare

În cele din urmă terenul a fost achiziționat de Primăria Craiova contra sumei de 4.549.021 de lei, echivalent a 924.899 euro. Proprietarii au primit 337,06 euro/mp. Surpriză însă, administraţia locală craioveană a renunţat la ideea de parcare şi a început amenajarea unui parc.

„În prezent se lucrează la amenajarea noilor alei, a extinderii rețelei de iluminat și a montării de mobilier stradal. Ne așteptăm ca, la final, și această zonă să devină una atractivă”, spunea în anul 2024 primarul Craiovei.

Totodată, calcanul clădirilor dinspre parc a fost acoperit cu picturi murale în stilul mai multor picturi de acest fel din oraş.

La acest moment, într-adevăr în loc de parcări a apărut un parc. Este bine, este rău? Craiovenii vor decide.

„Un nou parc prinde viață în Craiova, chiar în apropierea Bisericii Madona Dudu.Locul care odinioară era insalubru și folosit pentru vânzarea de mașini second-hand s-a transformat acum într-o oază de liniște și relaxare.Au fost amenajate alei pietonale, a fost montat mobilier urban (bănci și coșuri de gunoi), iar zona beneficiază acum și de iluminat public stradal. Spațiul este completat de un covor verde de gazon, care aduce un plus de prospețime și frumusețe, urmând să se planteze și copaci care se vor reloca din alte parcuri.Două calcane au fost transformate în adevărate opere de artă de către artiștii Andrei Tonița și Bianca Stancu, iar în aceste zile aici a fost poziționată o fântână arteziană elegantă, care oferă un farmec aparte noului parc.Astfel, Craiova câștigă nu doar un spațiu verde modern, ci și un loc în care oamenii se pot bucura de natură, artă și liniște, chiar în centrul orașului”, anunță primarul Craiovei.

Share This Article
Leave a Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *