Un șofer de 19 ani și-a pierdut viața după ce a intrat cu mașina într-un pom, pe DN 65, între localitățile Slatina și Găneasa. Mașina a luat foc în urma impactului, iar tânărul nu a putut fi scos decât după ce pompierii au stins focul.
Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat astăzi, în jurul orei 11.10, prin apel 112, că pe Drumul Național 65, între localitățile Slatina și Găneasa, a avut loc un eveniment rutier.
Un autoturism condus de către un tânăr, în vârstă de 19 ani, din municipiul Slatina, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un pom de pe marginea părții carosabile.
În momentul sosirii echipajelor, autoturismul ardea generalizat, iar șoferul, care se afla în mașină, era blocat în interior, inconștient. A fost extras cu ajutorul accesoriilor pentru descarcerare, fără semne vitale, cu arsuri pe întreaga suprafață a corpului, autoturismul fiind distrus în totalitate în urma evenimentului. În urma evenimentului rutier, conducătorul auto a decedat.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Citește și: Dolj: Șofer prins băut la volan, cercetat după ce a refuzat prelevarea de probe biologice