Pompierii Detașamentului Slatina au intervenit în această seară în comuna Strejești, pentru salvarea unei femei căzute într-o fântână.
La locul evenimentului au fost mobilizate rapid o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare, un echipaj SMURD, precum și două autospeciale pentru primă intervenție, dotate cu accesorii specifice intervențiilor în spații înguste. În sprijinul pompierilor a acționat și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Olt, potrivit ISU Olt.
La sosirea echipajelor, femeia era conștientă
La sosirea echipajelor, femeia, în vârstă de 50 de ani, era conștientă, căzută într-o fântână cu adâncimea de circa patru metri și un diametru de aproximativ 80 de centimetri. Intervenția a fost una dificilă, fiecare minut fiind esențial.
Cu profesionalism și mult calm, salvatorii au utilizat accesoriile din dotare pentru a asigura victima și au reușit extragerea acesteia în siguranță, femeia fiind conștientă, prezentând contuzii la nivelul feței. Ulterior, aceasta a fost preluată de echipajele medicale și transportată la UPU Slatina.
Citeşte şi: