O cursă Istanbul – Londra a aterizat de urgenţă pe aeroportul Otopeni

Admin-YAFaz
2 Min Read

O cursă Istanbul – Londra a cerut aterizarea de urgenţă pe aeroportul Otopeni. Din primele informaţii, ar fi vorba despre patru persoane de la bordul aeronavei care ar fi solicitat ajutor.

Conform Romatsa, piloţii cursei au solicitat asistenţă medicală pentru patru persoane aflate la bordul aeronavei, potrivit observatornews.ro. Aeronava a aterizat în siguranță la ora 18:14. La bord au urcat echipajul medical al aeroportului și un echipaj SMURD.

„O aeronavă aparţinând companiei British Airways, care efectua o cursă pe ruta Istanbul – Lodra, a solicitat, astăzi, la ora 17.50, aterizarea de urgență pe Aeroportul Henri Coandă, întrucât patru pasageri acuzau probleme medicale. Din primele informații, se pare că pasagerii respectivi s-ar fi intoxicat cu fum”, a transmis Teo Postelnicu, purtător de cuvând al aeroportului pe grupul de presă, conform hotnews.ro.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, echipajul a raportat „degajări de fum la bord”, motiv pentru care s-a decis aterizarea de urgență. După aterizare, prezența fumului a fost confirmată, iar toți cei aflați la bord au fost evacuați.

„Patru pasageri acuză stări de rău, posibil intoxicați cu fum, și primesc asistență medicală la fața locului”, a precizat Ministerul Sănătății.

Avionul, de tip Airbus A320, are la bord 142 pasageri. „Pasagerii urmează să fie debarcați și vor fi rerutați pe alte curse, pentru a ajunge la destinație (Londra). Aeronava va rămâne pe aeroportul Henri Coanda în noaptea aceasta”, potrivit reprezentanților aeroportului.

Citeşte şi: (VIDEO) Turmele de oi, coborâte de pe Transalpina cu sprijinul drumarilor

Share This Article
Leave a Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *