Intervenţie la un bloc din Caracal, unde se simte miros de gaz. 59 de persoane, evacuate preventiv

Admin-YAFaz
2 Min Read

Aproape 60 de persoane dintr-un bloc din Caracal au fost evacuate, în această seară, după ce în zonă s-a simţit puternic miros de gaz. Intervin mai multe echjipaje de la diferite isntituţii.

”Echipaje din cadrul Detaşamentului Caracal şi Detaşamentului Slatina, cu o autospecială de stingere, o autospecială CBRN (chimic, biologic, radiologic şi nuclear), un echipaj SMURD şi o autospecială pentru primă intervenţie, acţionează în municipiul Caracal, Aleea Virgil Carianopol, în urma unei sesizări de miros de gaze pe casa scării, la un bloc de locuinţe”, a transmis, luni seară, ISU Olt.

Sursa citată a precizat că, până în acest moment au fost evacuate, preventiv, 59 de persoane, din trei scări de bloc.

”O persoană imobilizată la pat a fost evacuată de salvatori şi preluată de un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, a mai transmis sursa citată.

La faţa locului se află echipaje ale operatorilor de gaze şi electricitate, care au întrerup alimentarea cu gaze şi energie electrică a imobilului. Echipajele de pompieri lucrează pentru ventilarea celor trei scări de bloc.

Citeşte şi: Olt: Un bărbat a murit după ce a fost acroşat de o şoferiţă

The post Intervenţie la un bloc din Caracal, unde se simte miros de gaz. 59 de persoane, evacuate preventiv first appeared on Prahova.EU.

The post Intervenţie la un bloc din Caracal, unde se simte miros de gaz. 59 de persoane, evacuate preventiv first appeared on Prahova.EU.

Share This Article
Leave a Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *