
Un muncitor român de aproximativ 50 de ani a fost găsit mort, vineri dimineață, într-o clădire aflată în renovare din centrul istoric al orașului Prato, lângă Florența.
Bărbatul, zidar de meserie, a fost găsit întins pe jos de colegii de la o altă firmă care veniseră să inspecteze clădirea care găzduia fostul hotel Flora, în centrul istoric al orașului Prato.
La fața locului au sosit o ambulanță, pompierii și poliția municipală, dar nu au mai putut face nimic pentru bărbat, care era deja mort când au ajuns medicii.
Ultima persoană care l-a văzut a fost un coleg, care l-a lăsat la șantier, unde se construiesc apartamente de lux, la ora 10.15.
În jurul orei 11.00, doi muncitori de la o altă companie au sosit pentru a inspecta șantierul și l-au găsit întins pe podea, fără suflare, și au dat imediat alarma.
Un alt muncitor român a murit după ce a stat îngropat 11 ore sub dărâmături
Recent, un alt român a murit într-un accident pe un șantier din Roma.
Accidentul de muncă, soldat cu moartea românului Octav Stroici (66 de ani), s-a produs în centrul vechi al Romei, în timp ce lucrătorii participau la restaurarea obiectivului Torre dei Conti, vechi de 800 de ani.
Muncitorul a murit în ambulanța care-l ducea la spital, după ce fusese îngropat timp de 11 ore sub dărâmăturile clădirii Torre dei Conti, situată în zona Forumurilor Imperiale. Procuratura din Roma a deschis o anchetă pentru omor din culpă. Alți muncitori au fost, de asemenea, surprinși sub ruine, însă au fost salvați.
Citește și: Marcel Ciolacu: USR trebuie să plece din această coaliţie
The post Încă un muncitor român a murit în Italia first appeared on Prahova.EU.