Am avut onoarea de a-l cunoaşte pe Grigore C. Moisil când eram student în anul al III-lea la Facultatea de Filosofie a “Universităţii din Bucureşti”: împreună cu profesorul universitar din domeniul filosofiei artei, Alexandru Tănase (un prieten al familiei Bârliba pe linia bunicului meu după tată, preotul din satul Feredieni/raionul Hârlău şi fost senator de Iaşi, alături de Mihail Sadoveanu) am mers într-o seară la “Casa Universitarilor” unde acesta stabilise anterior o întâlnire amicală cu distinsul academician; cele peste două ore au fost pentru mine o adevărată “sărbătoare a spiritului”.
La încheierea acelei întâlniri memorabile, distinsul academician mi-a zis: „Dragul meu, am apreciat că apelativul cu care mi te-ai adresat a fost <Grigore C. Moisil> şi pentru asta meriţi din partea mea acest ultim pahar cu vin; poate chiar o podgorie întreagă!”. Mai fac o menţiune ce mă onorează: atunci renumitul academician a fost de acord ca să vin la cursurile sale de algebră booleană şi teoria mulţimilor, fără a da examene finale; mărturisesc faptul că acestea mi-au îmbogăţit substanţial orizontul logicii matematice, păstrând cu discreţia cuvenită acel episod.
Grigore C. Moisil s-a născut în ziua de 10 ianuarie 1906, la Tulcea într-o familie de intelectuali cu vechi tradiţii; tatăl sau era un cunoscut istoric, iar mama lui era educatoare pentru şcoala primară. Dânsa a fost cea care i-a acordat primele învăţături. Iată cum o evoca mai târziu: “Mama mea n-a început prin a mă învăţa să scriu sau să citesc, ci să socotesc. Voia să mă facă să nu-mi fie teamă de matematică. După ce mă învăţase să socotesc de la 1 la 10, a sărit. Ea ştia că tot aşa de uşor se adună 2 cu 3, 20 cu 30, 200 cu 300, 2 milioane cu 3 milioane. Eu mă ţineam fălos că ştiam să număr. Mult, mult. Regula de trei simplă a ştiut să mă facă să o inventez. Apoi a început calculul mintal.”. Grigore C. Moisil a urmat cursurile şcolii primare la Bucureşti şi apoi studiile liceale la Vaslui şi Bucureşti, după care în 1924 a fost admis la Şcoala de Construcţii Civile a “Universităţii Politehnice” şi, în paralel, la Şcoala de Matematică a “Universităţii din Bucureşti”. El şi-a susţinut în 1929 teza de doctorat cu tema La mécanique analytique des systèmes continus/Mecanica analitică a sistemelor continue în faţa unei comisii alcătuite din matematicienii Gheorghe Ţiţeica, Dimitrie Pompeiu şi Anton Davidoglu; în acelaşi an teza a fost publicată la Editura “Gautier-Villard” din Paris şi a primit comentarii favorabile din partea savanţilor Vito Volterra, Paul Lévy şi Tullio Levi-Civita. În anul următor dânsul pleacă la Universitatea din Capitala Franţei, continuând studiile de matematică, finalizate cu lucrarea intitulată Despre o clasă de sisteme de ecuaţii cu derivate parţiale din fizica matematică.În 1931 revenea în România, fiind numit profesor la Şcoala de Matematică a “Universităţii din Iaşi”, dar peste scurtă vreme el pleacă la Roma pentru o bursă de un an, oferită de “Fundaţia Rockefeller”; după aceea, el se întoarce la Iaşi unde rămâne aproape un deceniu, perioadă în care dezvoltă o strânsă colaborare cu matematicianul Alexandru Myller; la Universitatea din urbea moldavă predă primul curs de algebră modernă din România, denumit Logica şi teoria demonstraţiei şi scrie unele lucrări despre logica trivalentă a lui Jan Łukasiewicz (domeniu care m-a pasionat foarte mult în ultimii ani ai studenţiei mele). În 1941 se eliberase un post de profesor la “Universitatea din Bucureşti” pentru care candidaseră matematicienii Grigore C. Moisil, Gheorghe Vrânceanu, Miron Nicolescu şi Dan Barbilian/Ion Barbu; la propunerea lui Moisil adresată Ministerului Educaţiei, toţi cei patru au fost angajaţi, realizându-se astfel o mare oportunitate ştiinţifico-didactică pentru matematica românească. În perioada 1946-1948 Grigore C. Moisil este numit ministru plenipotenţiar la “Legaţia României” de la Ankara; el ţine în acelaşi timp o serie de prelegeri de matematică la “Universitatea” şi “Universitatea Tehnică” din Istanbul. În 1948 el a fost ales membru al “Academiei Române”.
Grigore C. Moisil a avut o contribuţie esenţială la dezvoltarea informaticii în România. Iată ce îşi amintea în această privinţă (proiectul ROINFO/Romanian Informatics, Editura Tehnică, 1970): “În 1949 logica matematică în ţara noastră avea un trecut. Acesta a făcut posibilă abordarea aplicaţiilor ei în studiul circuitelor de comutaţie. Publicasem în 1949 un articol în care arătam cum nu se poate separa cercetarea matematică în două, unele capitole prezentând interes pentru întrebuinţarea lor în fizică şi tehnică, altele nu. Puţin timp după apariţia acestui articol, un tânăr inginer, Leon Livovschi a venit să-mi arate câteva articole din revista sovietică Electricestvo şi să mă întrebe dacă instrumentul matematic utilizat în acele articole nu era tocmai algebra logicii. Astfel, am venit în contact cu cercetările sovietice asupra utilizării logicii matematice în studiul circuitelor de comutaţie. Matematica românească era pregătită să abordeze această problemă.”.
Prin forţa Destinului, savantul român şi-a încheiat calculele cu viaţa pământeană la 21 mai 1973 la Ottawa în timp ce se afla cu soţia sa Viorica Moisil într-o călătorie de o lună şi jumătate pentru a ţine conferinţe în S.U.A. şi Canada; aşadar, el a murit pe “altarul ştiinţei”. În anul 1996 savantul român a fost distins post mortem cu Premiul “Computer Pioneer Award” acordat de “Institute of Electrical and Electronics Engineers Computer Society”.
Dintre numeroasele aforisme elaborate de academicianul Grigore C. Moisil, într-o notă de umor sănătos, dar molipsitor, redau în acest articol câteva: *“Spre deosebire de vin, ştiinţa nu trebuie lăsată să se învechească.”; *“Problema morţii este vie (la o anumită vârstă).”; *“Ştiinţa nu este bună azi dacă ieri nu s-a gândit la mâine.”; *“Ştiinţa este formată din afirmaţii şi negaţii, dar trăirea unei ştiinţe este formată din întrebări şi răspunsuri, din bănuieli şi îndoieli.”; *“Ni se cere să facem ştiinţă productivă şi producţie ştiinţifică. Ar fi mai bine dacă am reuşi să facem ştiinţă ştiinţifică şi producţie productivă.”; *“O anecdotă în care nici ascultătorii, nici povestitorii nu înţeleg ce se întâmplă, se numeşte <roman psihologic>.”; *“Orice om are dreptul să bea un pahar de vin. Eu sunt om, deci eu am dreptul să beau un pahar de vin. Dar, bând un pahar de vin, eu devin alt om.”; *“Legile ţării nu interzic nimănui să fie imbecil.”; *“O idee începe prin a fi un paradox, continuă prin a fi o banalitate şi sfârşeşte prin a fi o prejudecată.”; *“Lăutarii cântă după ureche, muzicanţii – după note; eu mi-am uitat notele acasă.”; *“Eu sunt omul care demonstrez, nu conving.”; *“Sunt colecţionar. Îmi plac gândurile vechi, uzate, cu zimţi roşii ca o monedă antică (evocarea implicită a tatălui său, Constantin Moisil care fusese un cunoscut expert în numismatică – n.n.). Îmi plac sentimentele vechi, parfumate şi tari ca un vin de rasă. Îmi plac vorbele vechi, sonore ca o vioară ofilită.”; *“Găsesc absurd să garniseşti un pod de fier cu coloane ionice şi să lipeşti pe zidurile unui <sky-scrapper> un mozaic bizantin.”; *“Iarna sunt tradiţionalist fiindcă port căciulă, vara sunt paradoxal fiindcă umblu cu capul gol, primăvara sunt socialist din cauza naturii, toamna sunt burghez din cauza umbrelei.”; *“Scaunele prezidenţiale sunt periculoase: au un microb care se urcă la cap.”; *“Matematica va fi limba latină a viitorului, obligatorie pentru toţi oamenii de ştiinţă. Tocmai pentru că matematica permite accelerarea maximă a circulaţiei ideilor ştiinţifice.”; *“Omul trebuie să înveţe logica nu pentru a învăţa să judece corect, ci pentru a învăţa mai repede să judece corect.”; *“Fiecare bărbat are nevoie de o amantă! Nevasta crede că el este la amantă, amanta crede că el este la nevastă şi aşa, el poate să stea liniştit în bibliotecă şi să citească.”; *“Cred că este nepotrivit să ţii conferinţe într-un buduar oriental şi să fumezi într-o catedrală gotică.”; *“Un om la 20 de ani trebuie să fie admirat, la 30 apreciat, la 40 invidiat şi la 60 stimat.”; *“Noi, matematicienii facem activitate fără planuri, ca să ne deosebim de alţii care fac planuri fără activitate.”; *“E rău că la bătrâneţe dosarul medical este mai mare decât dosarul de cadre.”; *“Idealul de fericire? Să trăiesc printre oameni care judecă corect.”.
Îmi face plăcere să menţionez, în încheierea acestui articol, că fiul meu cel mic a fost elev la Liceul „Grigore C. Moisil” din Drumul Taberei despre care păstrează amintiri plăcute.
Foto: De la Necunoscut – Gh. Platon, V. Cristian (red. coord.), Istoria Universității din Iași, Ed. Junimea, Iași, 1985, anexe., Domeniu public, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=67663227
Autor Dan Mihai Bârliba
