Gorj: Accident rutier cu un rănit pe DJ 665, în comuna Crasna

Admin-YAFaz
1 Min Read

Polițiștii din Novaci au fost sesizați, ieri, prin apel 112, de un participant la trafic, cu privire la producerea unui accident rutier cu victime, pe DJ 665, în satul Radoși, comuna Crasna.

La fața locului s-au deplasat două echipaje de poliție, care au constatat că un bărbat de 76 de ani, din municipiul Lugoj, județul Timiș, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 665 Crasna, ar fi efectuat o manevră de virare la stânga, moment în care a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 39 de ani, din Roșia de Amaradia. Acesta se deplasa în aceeași direcție de mers și era angajat în depășire.

În urma impactului, șoferul de 76 de ani a fost rănit și transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. De asemenea, le-au fost prelevate mostre biologice de sânge pentru analize suplimentare.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs evenimentul rutier.

Citește și: Eveniment interactiv la Promenada Craiova: „Siguranța începe cu tine!”

Share This Article
Leave a Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *