Nicolas Sarkozy, fostul președinte al Republicii Franceze, va fi eliberat din închisoare luni, justiția acceptând cererea sa de punere în libertate, anunță BFMTV.
El a fost încarcerat la închisoarea La Santé pe 21 octombrie. După 20 de zile, Curtea de Apel a examinat luni cererea sa de eliberare. Fostul președinte al Republicii va fi plasat sub control judiciar.
„Curtea declară admisibilă cererea de eliberare și vă plasează sub control judiciar”, a declarat președintele Curții de Apel. Perioada petrecută în închisoare este „foarte grea”, „epuizantă”, „un coşmar”, a declarat luni fostul preşedinte, încarcerat după condamnarea sa în cazul finanţării libiene a campaniei sale prezidenţiale din 2007. El a făcut aceste remarci în timpul audierii la Curtea de Apel din Paris cu privire la cererea sa de eliberare.
„Este greu, este foarte greu, cu siguranţă este aşa pentru orice deţinut. Aş spune chiar că este epuizant”, a declarat el, adăugând că vrea să aducă un omagiu personalului penitenciarului care „a făcut acest coşmar suportabil”.
Parchetul General a solicitat eliberarea sub supraveghere judiciară a fostului preşedinte francez
Parchetul General a solicitat luni, în cadrul unei audieri la Curtea de Apel din Paris, eliberarea sub supraveghere judiciară a fostului preşedinte francez Nicolas Sarkozy.
„Riscurile de coluziune şi intimidare a martorilor justifică cererea de plasare sub supraveghere judiciară”, a declarat avocatul general Damien Brunet, solicitând ca cererea lui Nicolas Sarkozy de a fi eliberat să fie admisă. Sarkozy are interdicție de a intra în legătură cu ministrul Justiției, Gerard Darmanin, conform deciziei de luni a justiției. Totodată, lui îi este interzis să părăsească teritoriul național, mai scrie BFM TV.
Citește şi: Călătorii unei companii low-cost, obligați să prezinte pe telefon tichetele de îmbarcare