
O femeie de 25 de ani a fost găsită înjunghiată sâmbătă seară, pe o stradă din comună teleormăneană Beciu. Echipajele medicale sosite la faţa locului i-au aplicat manevre de resuscitare, însă fără rezultat. Cel care a ucis-o este fostul său soţ, de care se despărţise în urmă cu câteva luni şi împotriva căruia fusese emis un ordin care îi interzicea să se apropie de victimă. În momentul în care a fost atacată, femeia era pe stradă cu fiul ei cel mic, în vârstă de trei ani.
„La data de 8 noiembrie a.c., în jurul orei 18.20, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Turnu Măgurele au fost sesizaţi, prin apel la 112, de către un bărbat, despre faptul că o femeie este inconştientă, pe stradă, în comuna Beciu. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Lunca, care au stabilit că, în timp ce o femeie, de 25 de ani, se afla pe stradă, în comuna Beciu, împreună cu fiul său, de 3 ani, aceasta ar fi fost înjunghiată de soţul său, de care ar fi fost despărţită de câteva luni”, a transmis IPJ Teleorman.
Un echipaj medical a fost direcţionat de urgenţă la faţa locului şi a încercat resuscitarea femeii, însă fără rezultat, în cele din urmă fiind declarat decesul.
Agresorul, de 42 de ani, a fugit la locuința sa și a încercat să-și pună capăt zilelor, provocându-și răni la gât, torace și braț. A fost transportat în stare critică la Spitalul de Urgență din Alexandria, medicii fiind rezervați în privința șanselor sale de supraviețuire.
Bărbatul încălcase de mai multe ori ordinul de protecție
Surse judiciare au precizat că agresorul nu avea voie să se apropie de soţia care se despărţise de el, după ce femeia obţinuse în instanţa de judecată ordin de protecţie. Cei doi aveau împreună trei copii, cu vârste de 3, 4 și 6 ani, locuiau împărțiți între părinți: cei doi mai mari stăteau cu tatăl, iar cel mic cu mama.
Bărbatul fusese acuzat şi reclamat că o răpise, bătuse şi violase în luna septembrie. Deşi femeia a sesizat faptele, iar Parchetul a deschis dosar penal, agresorul a fost lăsat în libertate. Datele făcute publice de Poliţie arată că după ce tânăra de 25 de ani a obţinut ordin de protecţie, el a continuat să ameninţe atât pe ea cât şi pe membri ai familiei sale, însă tânăra nu a fost de acord să i se monteze agresorului sistem electronic de monitorizare.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs crima.
Polițiștii doljeni au reținut permisele a 18 șoferi
The post Femeie înjunghiată mortal de fostul soț, pe stradă, în fața copilului de 3 ani first appeared on Prahova.EU.