Naţionala României a încheiat la egalitate, 2-2, cu Cipru, la Nicosia şi şi-a redus considerabil şansele de a merge la Campionatul Mondial din 2026.
La finalul jocului, Mircea Lucescu a încercat să scuze rezultatul şi jocul prost, precizând că arbitrajul a fost de partea ciprioților în ultimele minute ale jocului.
„E furia de a nu reuși să câștigăm acest meci. Am făcut 30 de minute foarte bune. La 2-0 te relaxezi. Apoi am început să pierdem dueluri. Au și profitat de arbitraj. După 2-2 nu ne-au mai lăsat să trecem de ultimii 20 de metri. În fotbalul modern atitudinea e esențială.
Ei au o echipă bună, cu jucători agresivi. E vorba de curaj. Nu au mai avut curaj să controleze spațiile (n.r. Tricolorii). O bună echipă începe cu o bună apărare. Totul pornește de la portar și fundași. Azi nu au fost siguri.
Știm că 30-40 de minute ei nu au contat. Apoi au început greșelile, care la acest nivel nu trebuie să existe. Au profitat de un arbitraj permisiv pentru faulturile lor”, a spus Mircea Lucescu, la microfonul Prima TV.
Denis Drăguș: „Nu mă pot bucura de goluri, am un gust amar“
Denis Drăguş, autorul celor două goluri foarte frumoase ale României, a declarat că nu se poate bucura de reuşitele sale âinând cont că nu a fost obţinută victoria atât de necesară.
„Nu mă pot bucura (n.r. pentru aceste goluri). E un gust amar când ești egalat de la 0-2. Am fost surprinși. A fost un moment psihologic pentru ei când au marcat golul de 2-1, au fost mai montați apoi. Pentru noi e dezamăgito. Nu ne așteptam ca jocul să ia o astfel de întorsătură. Ei au intrat mai montați, nu ne așteptam. Mai avem trei meciuri de jucat.
Îmi aduc aminte că și la 0-0 în Belarus a zis toată lumea că nu mai avem șanse, dar ne-am calificat de pe primul loc. Nu putem renunța așa de ușor. Cred că sunt perioade bune și mai puțin bune în viața oricărei echipe naționale sau de club, traversăm o perioadă proastă. Dar, cum spune și nea Mircea, trebuie să ținem capul sus. Nu e ușor, oricine vrea să dea maximum la echipa națională.
(n.r. De la 1 la 10 cât mai crezi în calificare?) 10! Cât avem șanșe, vom lupta“, a declarat Denis Drăguș.
Horaţiu Moldovan: „Nu am cuvinte. Să fim realiști!“
La rândul său, portarul României, Horațiu Moldovan, și-a declarat și el dezamăgirea la final.
„Ce mai putem spune după un astfel de rezultat? Suntem foarte dezamăgiți. Nu am cuvinte. Ce să spun după 2-0? Credeam că vom rezolva meciul din prima repriză, ca să nu mai existe dubii în partea a doua. Parcă am devenit altă echipă după 2-0. Ciprioții au preluat inițiativa, au jucat mai bine ca noi în repriza a doua. Să fim realiști! Ei au avut ocazii și după 2-2“, a spus Moldovan.
„Așa era și în campania trecută, când părea că totul e terminat și am încheiat grupa pe primul loc. Tot noi trebuie să o scoatem la capăt, câtă vreme mai sunt șanse matematice. Iar apoi, da, mai avem barajul“, a mai spus Moldovan.
Citeşte şi: Cipru – România 2-2 | Remiză cu gust amar. Nea Mircea, încotro?
The post Explicaţiile lui Mircea Lucescu după dezamăgirea de la Nicosia first appeared on Prahova.EU.
The post Explicaţiile lui Mircea Lucescu după dezamăgirea de la Nicosia first appeared on Prahova.EU.
The post Explicaţiile lui Mircea Lucescu după dezamăgirea de la Nicosia first appeared on Prahova.EU.
The post Explicaţiile lui Mircea Lucescu după dezamăgirea de la Nicosia first appeared on Prahova.EU.