Temperaturile vor rămâne uşor mai ridicate decât cele normale perioadei până spre sfârşitul anului, inclusiv de Crăciun, estimează meteorologii.
Ulterior, la începutul lunii ianuarie, ele se vor situa în jurul celor specifice. Cantităţile de precipitaţii vor fi, în general, deficitare până la finalul lunii decembrie, iar din ianuarie se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, uşor excendentare în regiunile sudice
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii faţă de media perioadei 2005-2024. Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.
Săptămâna 15-22 decembrie
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în zonele montane. Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi deficitar la nivelul întregii ţări.
Săptămâna 22-29 decembrie
Temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în regiunile vestice şi nordvestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Săptămâna 29 decembrie – 5 ianuarie
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a teritoriului.
Săptămâna 5-12 ianuarie
Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, cu o tendinţă uşor excedentară în regiunile sudice.
Citeşte şi: Pentru a doua lună la rând, inflația rămâne la 9,8%