Coco Gauff a defilat la Wuhan și a ridicat trofeul

Admin-YAFaz
2 Min Read

Coco Gauff, nr. 3 mondial, a câștigat, duminică, turneul WTA 1.000 de la Wuhan (China), dotat cu premii totale de 3.654.963 de dolari, după ce a învins-o în finală în două seturi, 6-4, 7-5, pe compatrioata sa Jessica Pegula (nr. 6 mondial), informează AFP.

Gauff și-a trecut în palmares al treilea turneu din categoria WTA 1.000, după cele de la Cincinnati (2023) și Beijing (2024), și al 11-lea titlu din cariera sa la doar 21 de ani, între care două de Mare Șlem (US Open 2023 și Roland-Garros 2025).

Coco Gauff, care a obținut a treia victorie în șapte confruntări cu Pegula, s-a impus după 1h 42 min. de joc și și-a adjudecat al doilea titlu din acest sezon.

Deși nu va urca în clasamentul mondial WTA, Coco Gauff se va apropia mai mult de poloneza Iga Swiatek (locul 2), în timp ce Pegula, grație parcursului său până în finală, va urca luni o poziție (5).

Cele două jucătoare americane sunt calificate pentru finalele WTA.

Citește și: Handbal (f) / Aproape de un rezultat mare! SCMU Craiova, înfrântă de campioana CSM București

The post Coco Gauff a defilat la Wuhan și a ridicat trofeul first appeared on Prahova.EU.

Share This Article
Leave a Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *