CNAS va putea plăti toate medicamentele şi toate serviciile medicale la zi

Admin-YAFaz
2 Min Read

În urma suplimentării Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate cu 1,9 miliarde de lei din Fondul de rezervă bugetară, Casa Naţională Asigurări de Sănătate (CNAS) va putea plăti toate medicamentele, cu şi fără contribuţie personală, şi toate serviciile medicale la zi, a declarat, joi, preşedintele instituţiei, Horaţiu-Remus Moldovan, transmite Agerpres.

„Decizia premierului Ilie Bolojan de a aloca aproape 2 miliarde lei, din Fondul de rezervă bugetară, pentru Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) reprezintă o nouă dovadă de responsabilitate faţă de nevoile acute ale sistemului public de sănătate. Din această sumă, 964 milioane lei sunt direcţionaţi către cheltuieli medicale – bunuri şi servicii, ceea ce înseamnă un sprijin uriaş pentru CNAS, pentru că putem plăti toate medicamentele, cu şi fără contribuţie personală, şi toate serviciile medicale la zi”, a afirmat preşedintele CNAS, conform unui comunicat de presă.

Potrivit acestuia, în acelaşi timp, cu un miliard de lei va fi acoperit deficitul rezultat din aplicarea prevederilor legale referitoare la concediile medicale şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.

Angajatorii care au plătit concediile medicale din fonduri proprii vor primi decontarea sumelor respective

„Aceasta este garanţia că angajatorii care au plătit concediile medicale din fonduri proprii vor primi decontarea sumelor respective. Vom ajunge astfel, în ceea ce priveşte plata concediilor medicale, de la o întârziere de trei ani (la nivelul anului trecut) la aproximativ şase luni”, a declarat şeful CNAS.

În opinia sa, intervenţia directă din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului asigură stabilitate în funcţionarea sistemului public de sănătate, cu beneficii concrete atât pentru pacienţi, cât şi pentru personalul medical şi spitale.

Citeşte şi: Rapperul Wiz Khalifa, condamnat la 9 luni închisoare cu executare pentru consum de droguri la „Beach, Please!“

The post CNAS va putea plăti toate medicamentele şi toate serviciile medicale la zi first appeared on Prahova.EU.

Share This Article
Leave a Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *