Tiberiu Adrian Băzăvan a avut viziunea caselor viitorului.
Într-o lume în care rezistența în timp, durabilitatea unei case este o condiție esențială, casele modulare sunt o alternativă pentru viitorul construcțiilor. Construirea unei case modulare cere o abordare atentă, unde fiecare detaliu contează și fiecare textură are un rol bine gândit.
Cu siguranță, casele modulare sunt cel mai nou trend în construcții, sunt adevarate vedete printre cei care își doresc rapid o locuință ieftină și ușor de construit. Mai eficiente ca niciodată, atât din punct de vedere al izolarii termice și fonice, cât și din punct de vedere al rezistenței, aceste case devin o alternativă excelenta pentru cei care își doresc confortul unui cămin.

În regiunea Olteniei, unicul producător de case modulare este RainzCube Construction. Tiberiu Adrian Băzăvan, CEO-ul acestei firme, un om de afaceri cu multă ambiție, dar și intuiție a înțeles care este în viitor alternativa construirii unei case. Așadar, casele viitorului sunt construite de RainzCube Construction chiar în județul Dolj, în localitatea Țuglui, dar în curând și în Craiova. Aici sunt structurate de la zero, asamblate și trimise în toată țara, dar și în afară către beneficiarii caselor viitorului.
Povestea interesantă a începutului firmei RainzCube Construction este captivantă când o auzi istorisită chiar de către Tiberiu Adrian Băzăvan. 
Aceasta a pornit din dorința de a realiza o căsuță de vacanță împletită cu amintirea unui documentar văzut la tv în anii adolescenței și care s-a transformat într-o afacere vizionară. Misiunea afacerii este să faci un beneficiar mulțumit și fericit și să atragi potențiali clienți care înțeleg că o casă modulară este o investiție pe viață, după cum spune Tiberiu Adrian Băzăvan.

„Ideea a plecat dintr-o frustrare, îmi doream să-mi fac o căsuță la munte și una la mare și m-ar fi costat peste 100 de mii de euro/casa. M-am gândit că un om obișnuit ca să investească peste 200 de mii de euro în două case, ar face rate pe 30 de ani și i-ar fi greu să le plătească. Mi-am zis că sigur trebuie să existe ceva mai nou și mai eficient, materiale moderne diferite de clasicul carămidă și mortar. Mi-am amintit că pe la 15 ani am văzut un film la americani, în care veneau cu niște căsuțe pe un tir și montau o casă cu etaj în câteva ore. Așa am descoperit tipul acesta de casă modulară și m-am îndrăgostit de ea, am făcut cercetări la marii producători din țară, dar și din Europa, de exemplu Germania, unde am vizitat câteva fabrici și așa am dat drumul la bussines”, povestește Tiberiu Adrian Băzăvan, CEO RainzCube Construction.
Casele modulare, garanție pe viață
Tiberiu Adrian Băzăvan spune că a ”furat” pur și simplu această meserie. Când a dat drumul acestui bussines a trebuit să facă un research aprofundat.

„M-am mutat vreo două luni la Galați pentru că acolo este capitala fierului în România. Acolo sunt câteva fabrici producătoare de fier, esențiale pentru domeniul construcțiilor modulare. Erau câțiva producători mari care erau localizați acolo, în Galați și ulterior chiar și noi am achiziționat de la un astfel de producător o locuință modulară micuță, ca să analizăm fiecare componentă din care este realizată și să învățăm să lucrăm cu ele. Din pacate, am observat ca producatorii din Galati nu se axau pe durabilitatea în timp a caselor și mi-am dat seama imediat ca putem folosi și alte materiale mult mai calitative care sa dureze o viata. Una este să faci o locuință provizorie și alta este să faci o casă permanentă. Tot ce a însemnat elemente perisabile, cum erau podelele de OSB, noi am căutat posibilitatea înlocuirii cu materiale care să dureze o viață. Am înlocuit podelele de OSB cu podele de fibrociment, un ciment cu fibre. Toate elementele metalice, de izolație, de utilizare curentă sunt gândite să aibă rezistență pe viață, motiv pentru care dăm garanție pe viață”, afirmă Tiberiu Adrian Băzăvan.
Un început de bun augur
A plecat la drum cu 300 de mii de euro. A reușit să-și construiască și căsuța mult dorită, ajungând azi să construiască sute de clădiri modulare. A construit de la gherete de pază până la săli de evenimente. Începutul a fost de bun augur pentru că primele două comenzi le-a primit de la doi oameni de afaceri, cu câteva milioane de euro în conturi.

”Primii mei clienți sunt milionari în euro, unul din Dumbrăvița, altul din Constanța. Primul a vrut o construcție de 30mp, din două module. Ne-a trimis 60.000 RON și a venit cu cerințe, de exemplu ne-a cerut o construcție cu un geam de doi metri. Colaboratorul meu mi-a spus că nu poate face acest geam, că în timpul transportului se sparge. Până la urmă am realizat construcția, iar transportul s-a făcut cu mari emotii și 40 km/ora. Când am ajuns la destinație, am găsit o vilă impunătoare cu palmieri în curte, pe care o evaluam la peste 1 milion euro cu marmură albă pe jos. Atunci m-am întrebat ce caut acolo, am crezut că am greșit adresa și am început să sun clientul. A apărut proprietarul care mi-a spus că el a făcut comanda de 12 mii de euro și mi-a precizat unde să așez construcția modulară. L-am întrebat de ce ne-a ales pe noi și a spus că un prieten i-a cerut 21 de mii de euro, alt constructor 17 mii de euro. Am realizat că puteam să câștig mult mai mult, dar… Ulterior această clădire modulară a fost amenajată somptuos, pot spune. Am înțeles atunci că omul de rând este mai reticent, dar oamenii cu bani înțeleg care este viitorul acestor construcții.Al doilea client își dorea o construcție pentru o locație în Bulgaria, la mare. A dorit o construcție mică, 15 mp cu baie și o cameră. Timp de două săptămâni m-a sunat seară de seară și mă întreba la ce calcul am ajuns cu investiția. Când îi spuneam, zicea că este cam scump, să scoatem cabina de duș și să facem o simplă scurgere în pardoseală cu sifon. M-am gândit că este un pensionar care nu-și permite foarte mult, dar am aflat că era un milionar în euro. Aceștia au fost primii mei clienți”, povestește Tiberiu Adrian Băzăvan.

RainzCube Construction, producătorul caselor viitorului
RainzCube Construction a realizat peste 200 de clădiri modulare, iar la acest moment are de executat 46 de astfel de case. În 2025, firma a ajuns cu vânzările la un milion de euro, iar în 2026 targetul este la peste două milioane de euro.
Un plan ambițios, dar care poate fi atins, deoarece casele modulare construite la Țuglui sunt proiectate pentru a oferi un grad ridicat de confort și siguranță.
Casele modulare produse de RainzCube Construction sunt construite dintr-un schelet metalic, pereții sunt făcuti din panori tip sandwich care au în interior spumă poliuretanică. Tâmplăria este din PVC cu geam termopan. Se pot construi case dintr-un singur modul, cea mai mică ar fi de 12mp, iar limita maximă nu există. De exemplu, se poate realiza o sală de evenimente de mari dimensiuni, se pot face clădiri multietajate, se merge până la P+2, dar în Germania există P+10. În momentul de fata lucram cu un investitor din Germania pentru realizarea unui hotel modular P+7, investitie care se va ridica la aproximativ 1 milion euro.
Totodata suntem în negocieri cu un fond de investitii tot din Germania pentru realizarea a 300 de unitati de cazare pentru studenti de 28mp, complet utilate și mobilate, investitie care se ridica la 9 milioane euro. Datorita introducerii unor noi tehnologii si materiale inovatoare, structurile prefabricate s-au diversificat si pot fi utilizate într-o gama extrem de variată de scopuri.

În prezent, prefabricatele si modulele sunt utilizate pentru construcția de hoteluri, clădiri de apartamente, spitale, școli, clădiri de birouri și orice alt imobil care se dorește a fi ieftin și ecologic. Casele modulare pot fi echipate ca și cele clasice, pot avea acoperiș sau terasă, pot fi compartimentate și supraetajate, pot avea încălzire în pardoseală și foarte important pot fi relocate cu ușurință.
“O casă modulară rezistă mai mult decât una clasică și mă refer la faptul că noi oferim garanție pe viață la tot ce înseamnă structură de rezistență. Fiind o structură metalică nu are ce să crape, nu are ce să putrezească. Garanția pe viață poate să-i facă pe clienți să aibă o stare de confort pentru că au făcut o investiție pe viață. Oamenii fac o paralelă cu acele containere modulare care nu sunt gândite să aibă o rezistență foarte mare, noi când am intrat în acest domeniu am studiat fiecare element și în primul rând ne-a interesat rezistența în timp. RainzCube nu face lucruri provizorii, noi facem inginerie, noi facem case pe viață. Am avut o deschidere către materiale noi, atât cât privește designul interior, cât și exterior. Este important ca o casă modulară să fie frumoasă, dar și funcțională. Momentul în care clientul ajunge la noi, îi prezentăm modelele pe care le avem, ce materiale folosim cum ar fi: riflaje, MDF 3D, rigips, tapet, gresie, faianță, materiale frumoase și moderne”, afirmă Tiberiu Adrian Băzăvan.
Viitorul sună bine
În viitor, RainzCube Construction și-a propus să mute producția în Craiova, dar să păstreze și punctul de lucru din localitatea Țuglui. Să dubleze echipa care acum numără 21 de colaboratori, echipa contează foarte mult, fără o echipă unită ca o familie mare, nu poți crește și nu poți livra un produs calitativ.

“Eu cred că pe viitor, piața construcțiilor modulare va exploda, iar aceste construcții vor deveni o normalitate. Există date statistice care arată că volumul construcțiilor modulare crește de la un an la altul cu 15%. Asta înseamnă că se dublează odată la sase ani și va câștiga foarte mult teren.
Noi folosim inteligența artificială în producție și în procesul de analiză a nevoilor și a solicitărilor clientului. AI este partenerul nostru și ne ajută să optimizăm și să reducem erorile, într-un final putem avea o precizie mai mare cu ajutorul AI.
Oamenii vor alege construcțiile modulare, să câștige timp și bani, iar noi oferim ani liniștiți de viață în locul corvoadei unui șantier. O casă modulara trebuie să fie realizată rapid, fără a face dezastrul din șantier, cu beton, nisip, lemn pentru cofrare și meșteri mai greu de găsit.
Succesul pentru noi îl reprezintă clienții noștri fericiți. Pentru mine este o satisfacție când trăiesc situații precum cea de acum câteva zile, când cineva m-a urmărit 4 km în trafic și când am coborât din mașină mi-a spus că vrea și el o casă modulară, m-a văzut pe internet, are un prieten care a cumpărat o construcție modulară și este decis. Când vezi că oamenii sunt interesați, acesta este reconfirmarea lucrului în care eu cred cu adevărat”, a concluzionat Tiberiu Adrian Băzăvan.