Bărbat care săpa o groapă într-un cimitir, prins sub un mal de pământ

Admin-YAFaz
2 Min Read

Un bărbat de 47 de ani a fost surprins, vineri, de un mal de pământ, în timp ce săpa o groapă în cimitirul din localitatea Mlenăuţi, judeţul Botoşani. Bărbatul a fost scos de pompieri şi a fost transportat la spital.

„Un bărbat de 47 de ani a fost salvat de pompierii militari şi voluntari după ce un mal de pământ s-a prăbuşit peste el. Evenimentul a avut loc în această după amiază în localitatea Mlenăuţi, comuna Hudeşti”, a transmis ISU Botoşani.

La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu o autospecială de intervenţie, membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comună şi un echipaj din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

„Echipele de intervenţie au constatat că victima săpa o groapă în cimitirul din localitate, iar la un moment dat, malul s-a surpat, aceasta fiind blocată până la nivelul genunchilor”, au precizat pompierii.

Bărbatul a fost extras în siguranţă, fiind predat echipajului medical pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate, ulterior fiind transportat la spital.

Citește și: Șefa secției ATI și epidemiologul-șef de la spitalul de copii din Iași, demise după ce ministerul a constatat că ajunseseră ilegal în funcții

The post Bărbat care săpa o groapă într-un cimitir, prins sub un mal de pământ first appeared on Prahova.EU.

The post Bărbat care săpa o groapă într-un cimitir, prins sub un mal de pământ first appeared on Prahova.EU.

Share This Article
Leave a Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *