Toate instituţiile publice care au datorii la bugetul de stat vor fi notificate, iar săptămâna viitoare va fi publicată şi lista companiilor publice cu datorii la stat, a declarat vineri prim-ministrul Ilie Bolojan. ANAF a publicat vineri lista instituțiilor publice care aveau datorii fiscale neachitate până la 31 august 2025, printre acestea fiind inclusiv instituții în subordinea Guvernului.
„Astăzi, Finanţele au publicat, cred că în jurul prânzului acum, situaţia datoriilor pe care instituţiile publice le au la bugetul de stat, încă nu s-a mai întâmplat asta.
Vor primi notificări toţi. Primării, spitale şi aşa mai departe, care şi ele până acum se considerau scutite de a respecta legea.
De ce? Pentru că ce făcea Guvernul? Nu-şi bugetau ultimele luni ale anului, în mod intenţionat, creau o presiune pe salarii – „domnule, nu avem bani de salarii“ – şi atunci venea Guvernul printr-o hotărâre şi le dădea aceşti bani.
Or, este anormal ca cei care fac asta, an de an, să fie finanţaţi. Acum au fost notificaţi, aceste date sunt publice”, a afirmat Ilie Bolojan, vineri, la Radio România Actualităţi, citat de Agerpres.
În total, sunt 511 instituții și companii care au datorii la bugetul de stat. Între acestea 225 sunt primării – 200 de comune, 20 de orașe și cinci municipii. Pe lângă primării, mai au datorii la bugetul de stat și 30 de școli primare și gimnaziale, 5 licee, 26 de spitale, 2 tribunale și 5 parchete.
Săptămâna viitoare vor fi publicate şi datoriile companiilor de stat
Premierul a anunţat că săptămâna viitoare vor fi publicate şi datoriile companiilor de stat.
„Nu am mai aprobat în Guvern bugetele lor de când sunt premier, acolo unde au avut pierdere, decât cu planuri de recuperare”, a explicat Bolojan.
El a precizat că vor fi folosite toate pârghiile legale posibile pentru recuperarea datoriilor.
„Gândiţi-vă, de exemplu, că ai companii – cum este metroul din Bucureşti – care sunt subvenţionate în fiecare an cu aproximativ 900 de milioane de lei. Deci, o sumă destul de mare, adică, cred că peste 70% din cifra lor de afaceri este subvenţie de la bugetul de stat.
Ei, nu-i tot una dacă acolo se fac economii de 5%, de 3%, de 4%, pentru că asta, la nivelul acestei sume, înseamnă 10 milioane de lei, 20 de milioane de lei, 30 de milioane şi atunci le-am aprobat bugetul condiţionându-le aprobarea de un plan de reducere a cheltuielilor şi a trebuit să facă acest lucru.
Ceea ce trebuie să facem este ca, acolo unde avem companii de stat, bugete de stat, să nu ne risipim banii şi orice funcţionează mai bine este un plus pentru toţi cetăţenii ţării noastre”, a afirmat Bolojan.
Ce instituții au cele mai mari datorii la stat

ANAF a publicat vineri lista tuturor celor peste 500 de instituții publice care aveau datorii fiscale neachitate până la 31 august 2025, care depășesc 582,9 milioane de lei.
LISTA INSTITUTII DATORIIDescarcă
Pe primul loc în topul datoriilor la stat se află Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, aflată in subordinea Ministerului Agriculturii, care are obligații fiscale neachitate de peste 136,5 milioane de lei.
Pe locul secund se află Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Îmbunătățiri Funciare (I.N.C.D.I.F. – „ISPIF” București) care are restanțe de peste 87 de milioane de lei, în timp ce Ministerul Antreprenoriatului și Turismului se află pe locul trei cu datorii de aproape 30 milioane de lei.
Pe listă se află însă și instituții în subordinea Guvernului, precum Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) cu datorii de peste 218.000 lei ori Agenţia pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi, care are restanțe de peste 57.000 de lei.
Neachitarea datoriilor restante va duce la luarea măsurilor legale pentru recuperarea sumelor datorate
„Pentru a încuraja achitarea acestor sume, la începutul lunii noiembrie 2025, ANAF va trimite notificări oficiale tuturor instituțiilor și autorităților publice care înregistrează restanțe”, se arată în comunicatul Fiscului.
Scopul acestor notificări este informarea instituțiilor despre obligațiile restante, îndrumarea acestora către conformarea la plată, prezentarea posibilităților de a accesa facilități fiscale, în condițiile legii.
Instituțiile și autoritățile publice pot solicita eșalonarea clasică a plății datoriilor, fără a fi necesară constituirea de garanții, datorită statutului lor juridic.
ANAF subliniază că neachitarea datoriilor restante va duce la luarea măsurilor legale pentru recuperarea sumelor datorate.
Citeşte şi: Carrefour scoate de la vânzare un produs alimentar din cauza suspiciunii de prezență a unui corp străin
The post ANAF a publicat lista instituțiilor publice cu datorii la stat. 225 de primării figurează pe ea first appeared on Prahova.EU.