Accident rutier mortal în afara orașului Corabia

Admin-YAFaz
1 Min Read

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, azi, prin apel 112,despre producerea unui accident rutier pe DN 54 A, în afara orașului Corabia.

La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Corabia.

Din primele verificări a rezultat că un autoturism condus de o femeie de 47 de ani, din comuna Orlea, din cauze ce urmează a fi stabilite, a acroșat un autoturism condus de o femeie de 49 de ani, tot din comuna Orlea. Ulterior, primul autoturism a fost proiectat într-un alt vehicul condus de un bărbat de 39 de ani, din orașul Dăbuleni, județul Dolj.

În urma evenimentului rutier:

  • bărbatul de 39 de ani a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale;
  • conducătoarea auto de 47 de ani a decedat.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii accidentului, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Citește și: Bacalaureat 2025, sesiunea de toamnă. Doljul, locul II pe țară la promovare

The post Accident rutier mortal în afara orașului Corabia first appeared on Prahova.EU.

Share This Article
Leave a Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *