Un doljean a lovit o fetiță cu mașina și s-a oprit în pod! Copila a decedat la spital

Admin-YAFaz
2 Min Read

În cursul acestei zile, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat cu privire la faptul că în satul Leordoasa, din comuna Argetoaia, s-a produs un accident rutier.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Formațiunii Rutiere Filiași care au stabilit faptul că un tânăr, de 26 de ani, din comuna Argetoaia, în timp ce conducea un autoturism pe strada Școlii, din comuna Argetoaia, ar fi surprins și accidentat o fetiță de 3 anișori, din comuna Argetoaia, care ar fi pătruns pe partea carosabilă în calitate de pieton.

În urma impactului, autoturismul condus de tânăr ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un cap de pod.

În urma evenimentului rutier, fetița a fost transportată de urgență la spital pentru acordarea de ingrijiri medicale de specialitate.

Ulterior, în cursul acestei zile, din nefericire, copila a decedat la spital.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Citește și: A pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu mașina într-o zonă de vegetație

The post Un doljean a lovit o fetiță cu mașina și s-a oprit în pod! Copila a decedat la spital first appeared on Prahova.EU.

Share This Article
Leave a Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *