Trei răniți într-un accident provocat de un șofer beat

Admin-YAFaz
1 Min Read

Trei persoane au fost rănite, vineri, după ce un șofer băut a pătruns pe contrasens cu maşina. Accidentul rutier s-a produs pe centura de est a municipiului Cluj-Napoca, în localitatea Apahida.

Un bărbat de 35 de ani, din municipiul Gherla, care circula din direcţia Cluj-Napoca înspre Gherla, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, în condiţii ce urmează a fi stabilite în cadrul cercetărilor, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, care circula înspre Cluj-Napoca.

Pompierii au extras din cele două autoturisme un bărbat și o femeie de aproximativ 35 de ani, ambii conștienți și cooperanți, însă prezentând multiple traumatisme. De asemenea, a mai primit îngrijiri medicale un bărbat de aproximativ 35 de ani, conștient și cooperant. Toate cele trei persoane au fost transportate la spital.

În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto de 35 de ani, a rezultat o alcoolemie de 1,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Citește și: Ministrul Apărării Naționale s-a întâlnit cu reprezentanți ai Departamentului de Apărare al SUA

Share This Article
Leave a Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *