Bărbat anchetat pentru hărţuire sexuală, după ce a pipăit mai multe femei în autobuz

Admin-YAFaz
2 Min Read

Un bărbat din judeţul Suceava este anchetat pentru infracţiunea de hărţuire sexuală, după ce a atins în mod indecent femei, în mijloace de transport în comun. Poliţiştii recomandă persoanelor care sunt victimele hărţuirii sexuale să se adreseze autorităţilor.

Suceveanul, în vârstă de 33 de ani, din comuna Arbore, a fost identificat de către poliţişti în timpul unei acţiuni privind siguranţa în mijloacele de transport în comun care circulă pe raza municipiului Suceava.

„În cadrul acţiunii poliţiştii au reuşit şi identificarea unui bărbat având semnalmentele unei persoane care a fost prezentată în mediul online, pe o reţea de socializare, ca având un comportament indecent. Informaţiile apărute în mediul online şi comentariile asociate semnalau faptul că bărbatul ar aborda tinere în autobuz şi ar manifesta comportamente cu conotaţie explicită, constând în atingeri fără consimţământ. O astfel de faptă ar fi avut loc într-un mijloc de transport în comun aglomerat, profitând de apropierea fizică de o victimă”, a informat duminică IPJ Suceava.

Una dintre victime, identificată după o postare în mediul online

În urma investigaţiilor făcute, poliţiştii au identificat şi o tânără care a postat în mediul online date despre faptul că a fost hărţuită sexual într-un autobuz. Femeia l-a recunoscut pe bărbatul care a abordat-o într-un autobuz şi care a atins-o, fără consimţământul ei, indicându-l pe bărbatul identificat de poliţişti.

Cercetările în acest caz continuă, sub coordonarea unităţii de parchet competente.

„Poliţiştii solicită încă o dată cetăţenilor să sesizeze de îndată orice aspecte privind încălcarea normelor de convieţuire socială, abordarea fermă a unor astfel de comportamente generând un grad sporit de siguranţă comunitară”, este mesajul Poliţiei.

Citeşte şi: Opozitia strânge semnături pentru suspendarea președintelui Nicușor Dan

Share This Article
Leave a Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *