Administrația Bazinală de Apă Jiu a prezentat bilanțul activității desfășurate de Serviciul Inspecția Bazinală a Apelor pe parcursul anului 2025, rezultatele indicând o intensificare fără precedent a controalelor și sancțiunilor aplicate pentru nerespectarea legislației în domeniul gospodăririi apelor
În anul 2025, inspectorii A.B.A. Jiu au efectuat 454 de controale, au soluționat 208 sesizări și au aplicat 150 de sancțiuni contravenționale, dintre care 43 de avertismente și 107 amenzi. Valoarea totală a acestora se ridică la 4.777.000 de lei.
Totodată, au fost formulate 15 plângeri penale, cu un prejudiciu estimat la aproape 5 milioane de lei, au fost dispuse 20 de sistări de activitate și au fost înregistrate patru situații de aducere a terenului la starea inițială.
Creștere majoră față de anii anteriori
Comparativ cu anii anteriori, când se aplicau cel mult 70 de sancțiuni anual, dintre care aproximativ 80% erau avertismente, iar valoarea totală a amenzilor nu depășea 500.000 de lei, datele din 2025 evidențiază o creștere semnificativă a eficienței și fermității actului de control.
Această evoluție este pusă pe seama schimbărilor de conducere și a unei coordonări mai stricte a activității de inspecție, care au consolidat rolul A.B.A. Jiu în rândul instituțiilor cu atribuții de control.
Balastierele, în prim-planul sancțiunilor
Controalele au vizat un spectru larg de activități, printre care exploatări de agregate minerale (balastiere), iazuri piscicole, sisteme de alimentare cu apă, stații de epurare, halde de steril, depozite de deșeuri, siguranța construcțiilor hidrotehnice, poluări ale cursurilor de apă și utilizarea resurselor de apă.
Doar în urma verificărilor efectuate la balastiere, inspectorii au aplicat amenzi de peste 2 milioane de lei și au formulat plângeri penale cu un prejudiciu de aproape 5 milioane de lei.
Activitate desfășurată cu resurse limitate și presiuni constante
Serviciul Inspecția Bazinală a Apelor funcționează în cadrul A.B.A. Jiu și nu este o instituție de control distinctă. Cu un efectiv de șase inspectori, organizați în maximum trei echipe de control, pentru patru județe – Dolj, Gorj, Mehedinți și o parte din Hunedoara – volumul de sancțiuni și plângeri penale este comparabil cu cel al altor instituții de control cu personal mult mai numeros.
Inspectorii s-au confruntat frecvent cu presiuni, șicanări, agresiuni verbale și fizice, dar și cu plângeri nefondate, menite să descurajeze aplicarea legii.
Director A.B.A. Jiu: „Rezultatele nu pot fi contestate”
Directorul Administrației Bazinale de Apă Jiu, ing. Daniel Naicu, subliniază că rezultatele obținute reflectă profesionalismul echipelor de control.
„Aplicarea fermă și consecventă a legii produce rezultate concrete, chiar și în condiții dificile. Inspectorii A.B.A. Jiu își desfășoară activitatea zilnic pe teren, de multe ori peste program, confruntându-se cu lipsuri logistice, deficit de personal și presiuni directe. Cu toate acestea, și-au făcut datoria cu profesionalism și demnitate. Meritele aparțin exclusiv echipelor de control”, a declarat directorul instituției.
Conducerea A.B.A. Jiu își exprimă speranța ca, în 2026, activitatea de control să fie consolidată prin dotări moderne și suplimentarea personalului, pentru o protejare mai eficientă a resurselor de apă.
Citește și: (VIDEO) Cincisprezece marocani, descoperiți ascunși într-un TIR cu materiale feroase, la Calafat




