

Preşedintele Nicuşor Dan le-a transmis, luni, românilor din Finlanda, cu care s-a întâlnit la sediul Ambasadei României, optimismul său cu privire la România, afirmând că, dacă privim pe termene mai lungi, în România vedem un progres şi vedem o maturizare a societăţii care nu poate să ducă decât înainte dar, dacă privim pe termen scurt, vedem oscilaţii mari şi popor latin emoţional, de la agonie la extaz.
Preşedintele Nicuşor Dan a avut, luni, o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Republica Finlanda.
”Este o onoare să fiu cu dumneavoastră aici. Mulţumesc că v-aţi făcut timp. În primul rând, mulţumesc pentru ce faceţi, pentru că diaspora românească e o carte de vizită pentru noi. Sunteţi oameni care v-aţi integrat în societăţile în care trăiţi, multe din ele mult mai competitive decât a noastră. În Finlandia n-am fost, dar în alte ţări am fost şi acolo mi s-a spus, dacă e să lucrez cu o firmă de români, e bine.
Mulţumesc asociaţiilor care încearcă să păstreze această comunitate, inclusiv Bisericii, care sunt reprezentante aici, cred că este important şi întrebarea fundamentală este cum reuşim să colaborăm, cum reuşim să facem ca expertiza pe care dumneavoastră o aveţi să fie folosită de societatea noastră, ca dumneavoastră să puteţi să folosiţi mai bine instituţiile, instrumentele statului român. Aici este o discuţie pe care cred că o să mai avem, până când reuşim să construim o interfaţă mai potrivită. Şi sunt deschis la orice fel de idei”, a spus preşedintele reprezentanţilor românilor din Finlanda, conform news.ro.
Discuţie cu mai multe asociaţii ale diasporei
Şeful statului a arătat că a avut de Ziua Naţională a României o discuţie cu mai multe asociaţii ale diasporei. ”Ne gândeam să facem şi probabil că o să facem un fel de portal al tuturor comunităţilor şi al reprezentanţilor ei, astfel încât să reuşim să punem în contact oameni care sunt în diferite locuri şi care poate au aceleaşi preocupări, aceleaşi nevoi, aceleaşi dorinţe”, a menţionat preşedintele.
Nicuşor Dan a adăugat că doreşte să transmită deschidere şi optimismul său cu privire la România.
”Dacă privim pe termen scurt, vedem oscilaţii mari şi popor latin emoţional, de la agonie la extaz, distanţa e scurtă. Dacă privim însă pe termene mai lungi, în România şi dacă privim în comparaţie cu vecinii de-ai noştri, de exemplu, care n-au avut oportunitatea să intre în Uniune, acum 20 de ani, când am intrat noi, vedem un progres şi vedem o maturizare a societăţii care nu poate să ducă decât înainte. Deci vreau să vă transmit optimismul meu şi dorinţa de a lucra împreună pentru binele acestei ţări”, a mai spus şeful statului.
Şeful statului se află la Helsinki, unde va participa, marţi, la Summitul Statelor UE de pe Flancul de Est.
Citeşte şi: Începe o nouă sesiune a programului „Rabla”
The post Nicuşor Dan, întâlnire cu comunitatea românilor din Finlanda first appeared on Prahova.EU.
The post Nicuşor Dan, întâlnire cu comunitatea românilor din Finlanda first appeared on Prahova.EU.