Pentru a avea o grădină plină de culoare primăvara, acum este momentul să facem primele demersuri. Pregătirea grădinii din toamnă este esenţială dacă ne dorim să ne bucurăm cât mai devreme de frumuseţea florilor de primăvară.
Plantarea de toamnă a bulbilor de flori se face cu 20-30 zile înainte de primul îngheț
Este însă foarte important să ţineți cont de vreme pentru că plantarea acestor flori trebuie făcută cu cel puţin 20-30 de zile înainte de primul îngheţ, pentru ca bulbii să poată înrădăcina bine.
Dacă gerurile sunt mari suprafaţa plantată trebuie acoperită cu frunze uscate, pentru a proteja bulbii de îngheţ.
Bulbii trebuie udaţi o dată de două ori, dar numai dacă toamna este foarte caldă şi secetoasă, iar dacă plantarea se face pe sol umed, udarea nu mai este necesară.
Nu uitați să respectați pofta de soare a acestor flori care se plantează toamna şi să le găsiți exact locul în care să se simtă bine: luminat, loc semiumbrit sau umbros.
Ce flori pot fi plantate toamna?
Plantele cu bulbi sunt cele care pot fi plantate în lunile de toamnă. Luna octombrie şi începutul lui noiembrie sunt perioadele propice pentru plantarea bulboaselor.
Plantele ce se înmulţesc prin bulbi şi rezistă peste iarnă se numesc plante perene rustice. Acestea au nevoie de o perioadă cu temperaturi negative pentru o dezvoltare corespunzătoare şi o înflorire abundentă.
Numite generic „plante cu bulbi“, printre plantele cu plantare de toamnă se regăsesc și plante cu tuberculi, pseudobulbi sau rizomi.
Cele mai cunoscute plante decorative prin flori ce se plantează în această perioadă sunt lalelele, narcisele, muscari, zambilele, freziile, irişii, lăcrămioarele, brânduşele (crocus), ghioceii. Printre plantele cu flori mai puțin comune, dar extrem de decorative se numără anemonele, allium, chionodoxa, fritillaria sau triteleia.
Cum plantăm bulbii de toamnă?
Înainte de plantarea propriu-zisă, trebuie să verificăm cu atenție bulbii. Se vor alege bulbi sănătoși, fermi, fără porțiuni moi sau care prezintă mucegai. De asemenea, se vor evita bulbii deja încolțiți deoarece aceștia vor îngheța peste iarnă.
În ceea ce privește solul în care plantăm bulbii, vom avea grijă ca acesta să fie ușor, nisipos, evitându-se solurile prea compacte.
O regulă generală la plantarea bulbilor este că dimensiunile de plantare (adâncimea și distanța dintre bulbi) se vor alege în funcție e dimensiunea bulbilor. Se va măsura diametrul bulbilor, iar adâncimea de plantare trebuie să fie de 2-3 ori mai mare decât acesta, în timp ce distanța dintre bulbi trebuie să fie de aproximativ 4 ori mai mare decât diametrul bulbului. Aceste reguli pot fi urmate în cazul în care nu cunoaștem datele recomandate de producător și pe care le găsim pe ambalajul produsului. Dacă solul este bătătorit, bulbii se vor planta la o adâncime mai mică.
Este bine de știut că primăvara, după ofilirea florilor și a frunzelor, se recomandă scoaterea bulbilor din pământ, tratarea cu un fungicid tip pulbere și depozitarea lor într-un loc uscat și răcoros, urmând să fie replantați în toamnă. Această operațiune nu este obligatorie, însă lipsa ei va duce la scurtarea duratei de viață a bulbilor.
Doar respectarea câtorva reguli simple va duce la deținerea unei grădini superbe cu flori de primăvară. Alegeți florile preferate, combinați soiuri și specii diferite, creați modele cu ajutorul lor și veți vedea că toată lumea vă va invidia grădina.