Femeia lovită joi de un cablu al Societății de Transport din Capitală (STB) a murit la spital sâmbătă seară. Accidentul grav a avut loc după ce un camion a acroşat un fir de la reţeaua electrică de contact a tramvaielor.
Accidentul s-a petrecut joi într-o intersecție aglomerată din Bucureşti, în zona intersecţiei Calea Dudeşti – Şoseaua Mihai Bravu, unde se făceau lucrări la rețeaua de alimentare pentru tramvaie.
Cablurile de susţinere erau lăsate mai jos și au fost agățate de un camion. Firul electric a căzut și a lovit femeia care se afla pe trotuar.
Femeia de 69 de ani a intrat în stop cardio-respirator şi a fost resuscitată, fiind apoi transportată în stare gravă la spital.
Reprezentanții STB și șoferul dau vina unii pe alții pentru tragedie.
Citește și: Conducător de moped, reținut de polițiștii vâlceni pentru mai multe infracțiuni