
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat joi că România ar putea să devină, în doi ani, din importator net de energie exportator net de energie, iar preţul final ale energiei să fie „cu cel puţin 1% sub media Uniunii Europene”.
„Este foarte important în viitor, când vorbim despre energie, să scădem preţul pentru consumatorul final şi pentru companii. Cum facem asta? Extrem de simplu. Trebuie să facem noi capacităţi de producţie, să nu ne mai sabotăm economia din ţară în numele unei goane după foarte mult verde, fără a ne gândi cum înlocuim capacităţile de producţie pe cărbune şi pe gaz şi prin a investi concret în tot ce înseamnă capacităţi de stocare”, a explicat ministrul Energiei, la cea de-a XXXII-a ediţie a Galei Topul Naţional al Firmelor, potrivit Agerpres.
Conform acestuia, România ar putea să devină, în doi ani, din importator net de energie exportator net de energie, iar preţul final ale energiei să fie „cu cel puţin 1% sub media Uniunii Europene”.
„În momentul de faţă, prin aceste mecanisme de vânzare directă pentru marii consumatori de energie, fără 100 de intermediari, care cu două laptopuri şi trei angajaţi fac profituri mai mari decât faceţi dumneavoastră, prin investiţii directe în tot ce înseamnă capacităţi de producţie şi de stocare a energiei electrice, România ar putea să devină, în doi ani, din importator net de energie exportator net de energie”, a spus Ivan oamenilor de afaceri prezenţi la Gală.
Camera de Comerţ şi Industrie a României a organizat, joi, la Romexpo, cea de-a XXXII-a ediţie a Galei Topul Naţional al Firmelor.
Citește și: Nicușor Dan: Majorarea salariului minim poate să trimită oamenii în șomaj
The post Bogdan Ivan: În doi ani, România ar putea să devină exportator net de energie, iar prețul final să fie sub media UE first appeared on Prahova.EU.