Manelistul Dani Mocanu, condamnat definitiv la 4 ani de închisoare

Admin-YAFaz
2 Min Read

Cântărețul de manele Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare, printr-o hotărâre pronunțată joi de Curtea de Apel Brașov, în dosarul deschis în urma unui incident violent produs în vara anului 2022

Potrivit anchetei, în seara de 18 august 2022, Dani Mocanu, împreună cu fratele său Nando și alte persoane, ar fi agresat doi bărbați. Victimele au fost lovite repetat cu pumnii, picioarele și cu o rangă metalică.

Întregul atac a fost surprins de camerele de supraveghere, imaginile fiind esențiale în stabilirea vinovăției. În înregistrări se observă cum Dani Mocanu imobilizează una dintre victime, în timp ce fratele său o lovește cu bara metalică.

Una dintre persoanele agresate a suferit o fractură craniană gravă și, potrivit medicilor, are sechele permanente. Aceasta este nevoită să efectueze investigații RMN la fiecare șase luni pentru tot restul vieții.

Poziția inculpatului

Deși probele video au fost decisive, Dani Mocanu a negat acuzațiile, susținând că ar fi intervenit doar pentru a opri conflictul. Procurorii și victima au contestat versiunea sa, afirmând că artistul a avut un rol activ în agresiune.

După incident, Dani Mocanu a fost plasat în arest la domiciliu timp de un an și patru luni, ulterior fiind eliberat sub control judiciar, potrivit Antena 3 CNN.

Prin decizia de joi, Curtea de Apel Brașov a menținut condamnarea pronunțată în primă instanță, aceasta devenind definitivă.

Citește și: UMF Craiova lansează MedCare 360 – o perspectivă integrată asupra profesiilor medicale

Share This Article
Leave a Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *