Antrenorul Emeric Ienei a încetat din viață la 88 de ani

Admin-YAFaz
3 Min Read

Fostul antrenor Emeric Ienei, cel de numele căruia se leagă succesul echipei de fotbal Steaua Bucureşti în Cupa Campionilor Europeni din 1986, a decedat, miercuri, la vârsta de 88 de ani.

Emeric Ienei a murit în această dimineață, în jurul orei 10.40. A fost unul dintre cei mai mari antrenori de fotbal români.

Emeric Ienei s-a născut la 22 martie 1937, la Agrişu Mic, în judeţul Arad.

Deşi şi-a dorit să devină avocat, el a ajuns fotbalist şi ca jucător a activat la echipele UTA Arad, Steaua Bucureşti şi Kayserispor.

A câştigat de trei ori titlul de şi de patru ori Cupa României, toate cu Steaua Bucureşti.

Ca antrenor, Ienei a activat la Steaua Bucureşti, Crişul Oradea, Chindia Târgovişte, Videoton, Panionios şi Universitatea Craiova şi a fost selecţioner al echipelor naţionale ale României şi Ungariei.

Cea mai mare performanţă din cariera sa de tehnician a fost câştigarea Cupei Campionilor Europeni cu Steaua, în 1986. Tot cu Steaua a câştigat cinci titluri şi trei Cupe ale României.

La 9 martie 2017, Emeric Ienei a fost decorat prin decret prezidenţial de Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler.

El a primit şi Ordinul Meritul Sportiv acordat în 2008 de preşedintele Traian Băsescu.

Emeric Ienei, omagiat de cluburi

„Emeric Ienei a murit miercuri, 5 noiembrie 2025, la vârsta de 88 de ani! Fostul mare jucător și antrenor român de fotbal s-a stins din viață în jurul orei 10:40 în această dimineață. Vestea dispariției lui „nea Imi” îndoliază o țară întreagă“, a transmis FC Bihor, primul care a anunțat vestea morii antrenorului.

“Legendarul Emeric Ienei s-a stins din viaţă la 88 de ani. Câştigător al Cupei Campionilor Europeni în 1986, ca antrenor al Stelei, marele Ienei a lucrat şi la Târgovişte, cu doar 4 sezoane înaintea celei mai mari performanţe obţinute de România la nivel de club. Dumnezeu să-l odihnească!”, au transmis oficialii clubului Chindia Târgovişte.

Şi FCU 1948 Craiova a postat un mesaj de condoleanţe.

„Emeric Jenei s-a stins din viaţă la 88 de ani. Emeric Jenei a fost antrenor al FC Universitatea Craiova în anul 1996. Dumnezeu să îl odihnească în pace! FCU transmite condoleanţe familiei îndurerate!”.

Citește și: CCR a amânat decizia în cazul sesizărilor privind modul de plată a pensiilor private

Share This Article
Leave a Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *