Liberalii au discutat marți, în ședința Biroului Politic Național, despre necesitatea rezolvării problemei pensiilor speciale și accelerarea reformei în administrația publică, ambele obiective urmând să fie abordate în cursul lunii noiembrie.
Președintele PNL, premierul Ilie Bolojan, a declarat că membrii conducerii partidului au reînnoit sprijinul pentru aceste direcții majore, precum și pentru reducerea numărului de parlamentari.
„Biroul Politic a reînnoit sprijinul pentru rezolvarea celor trei probleme pe care le-am discutat, în sensul că vom susține reducerea numărului de parlamentari, vom susține rezolvarea în cursul lunii noiembrie a problemei care ține de pensiile speciale și vom susține reforma în administrația publică locală și cea centrală”, a precizat Ilie Bolojan, la finalul ședinței conducerii PNL.
Tot marți, este programată o nouă întâlnire a liderilor coaliției de guvernare, în cadrul căreia vor fi discutate temele care au generat divergențe în ultimele săptămâni. În mai multe rânduri, negocierile anterioare nu s-au concretizat într-un acord final.
Problema pensiilor speciale, considerată un jalon important în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), trebuie soluționată până la sfârșitul lunii noiembrie. În caz contrar, România riscă să piardă peste 230 de milioane de euro din fondurile europene aferente.
Curtea Constituțională a României a declarat în octombrie legea pensiilor speciale neconstituțională, motivând că nu a fost respectat termenul legal pentru emiterea avizului consultativ al Consiliului Superior al Magistraturii, fără a se pronunța însă asupra conținutului legii.
Reforma administrației publice, o altă prioritate a liberalilor, este amânată de mai multe luni, pe fondul neînțelegerilor dintre partidele din coaliție cu privire la numărul de posturi ce urmează să fie restructurate.
Citește și: Operațiunea JUPITER: Percheziții într-un dosar privind neplata obligațiilor fiscale