Sistemul de garantare-returnare (SGR) va fi extins de la 1 ianuarie 2027 cu sticlele de borș, oțet, apă distilată, cafea sau produse pe bază de cafea, potrivit unui proiect de lege prezentat luni de deputatul liberal Mircea Fechet. De asemenea, proiectul pregătește introducerea borcanelor, informează Hotnews.
Sistemul Garantie-Returnare (SGR) a fost lansat oficial în România în 30 noiembrie 2023. Prin acest sistem, cetățenii vor plăti o garanție de 0,50 RON atunci când vor achiziționa de la un comerciant orice produs din categoriile apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin sau băuturi spirtoase, în ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal.
Românii au încasat bani, în august 2025, pentru 600 de milioane de sticle, PET-uri și doze cu sigla SGR depuse la automatele de colectare.
În primele opt luni din 2025, în România, rata de reciclare era de 77% la plastic, 71% la aluminiu și 70% la sticlă.
Din 2027, în SGR ar putea fi incluse și borcanele
„Am depus astăzi un proiect de lege prin care modificăm legislația primară în ceea ce privește ambalajele. Ducem SGR și în cămară. Pe lângă toate categoriile cu care ne-am familiarizat, extindem SGR și la borș, la oțet, la apă distilată, la cafea sau produse pe bază de cafea”, a precizat Mircea Fechet.
Dacă acest proiect de lege trece, toate aceste produse vor putea fi returnate la punctele de colectare în schimbul garanției de 50 de bani oprită la cumpărare.
„Începând cu 1 ianuarie 2027, sperăm să avem sistemul de garanție-returnare și la borcane. Fie că au capac de metal sau plastic, borcanele pot fi duse la punctele de colectare”, a afirmat deputatul.
Care este obiectivul proiectului de lege care solicită extinderea SGR
Proiectul de lege are ca obiectiv „reducerea deșeurilor, creșterea ratei de reciclare și consolidarea economiei circulare”, potrivit documentului depus la Parlament.
„Sistemul este destul de matur cât să permită extinderea lui. Cifrele lunii septembrie indică un grad de colectare de peste 90%, ceea ce îl face comparabil cu orice sistem din UE și mult superior față de sistemul convențional de colectare a materialelor reciclabile unde avem un grad de 13-15%”, a spus Fechet.
În plus, față de actualul sistem care acceptă doar ambalaje de unică folosință, din 1 ianuarie 2027 vor fi acceptate și ambalajele reutilizabile.