Președintele Nicușor Dan a afirmat vineri că nu crede că este necesar un referendum pe tema pensiilor magistraților, deoarece nu există o dezbatere socială pe această temă.
„Eu cred că un referendum trebuie făcut atunci când societatea are o dezbatere, în momentul în care există opinii foarte bine conturate și opuse pe un subiect. Pe subiectul pensiilor magistraților nu există această dezbatere în societate. Adică suntem cu toții de acord că e anormal ca în orice domeniu de activitate pensia să fie cât salariul, adică îmi încurajez oamenii să iasă la pensie când pot să mai muncească pentru societate. Nu există o dezbatere nici în interiorul clasei politice, nici în interiorul societății, pe subiectul ăsta”, a explicat el, potrivit Agerpres.
„Este nevoie de o nouă discuție cu CCR“
Șeful statului a spus că în această situație „există niște chestiuni de nuanțe”.
„Nuanțele niciodată nu poți să le tranșezi cu un referendum. Există chestiuni de nuanțe pentru cât de lungă să fie perioada de tranziție, există chestiuni de nuanță despre cât de mult să fie raportul între pensie și salariu și astea trebuie rezolvate într-o discuție între actorii relevanți, inclusiv reprezentanții magistraților”, a arătat Nicușor Dan.
El a afirmat că este nevoie de o nouă discuție cu membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
„După decizia CCR, este nevoie de încă o astfel de discuție. Asta este pe partea de pensii ale magistraților – este o problemă, este o așteptare a societății, trebuie să o rezolvăm în mod echilibrat odată pentru totdeauna”, a transmis Nicușor Dan.
„Noi avem de rezolvat o problemă“
Șeful statului a spus că va participa la o ședință a CSM după ce va prezenta un raport privind situația din justiție.
În ceea ce privește dezbaterile politice pe această temă, el a afirmat: „Cred că lucrul acesta de declarații merge mult prea departe. Noi avem de rezolvat o problemă. (…) Fiecare dintre partidele din coaliție trebuie să contribuie la rezolvarea acestei probleme, ca să vină în întâmpinarea unei așteptări pe care societatea o are. E bine ca toți actorii politici care fac parte din această coaliție să se comporte instituțional și în acord cu așteptările românilor”.
Citește şi: Patriarhul Bartolomeu I vine la București pentru sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului