Departamentul de Stat american a avut joi o primă reacție după întâlnirea de miercuri între Marco Rubio, șeful diplomației americane, și Oana Țoiu, ministra română de Externe.
Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a enumerat joi care au fost temele de discuție și a precizat că Statele Unite recunosc „eforturile României de a-și îndeplini angajamentele în materie de cheltuieli pentru apărare și rolul său de garant al securității în zona Mării Negre”, conform digi24.ro.
Au analizat elementele dialogului strategic bilateral
„Secretarul de stat Marco Rubio s-a întâlnit ieri cu ministrul român de Externe, Oana Țoiu. Ei au analizat elementele dialogului strategic bilateral, inclusiv consolidarea cooperării în domeniul apărării, energiei și securității frontierelor. Secretarul Rubio a recunoscut eforturile României de a-și îndeplini angajamentele în materie de cheltuieli pentru apărare și rolul său de garant al securității în zona Mării Negre.
Secretarul și ministrul de Externe au discutat, de asemenea, despre rolul companiilor americane în proiectele românești din domeniul nuclear civil și al gazelor naturale, precum și despre oportunitățile de cooperare economică viitoare”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de stat american, Tommy Pigott, citat pe site-ul oficial al diplomației americane.
Discuţii despre investițiile comune în zona de apărare
Ministra de Externe Oana Țoiu a declarat joi, într-o intervenție la Digi24, că întâlnirea delegației diplomatice românești cu cea americană, condusă de secretarul de stat Marco Rubio, „a avut drept scop reafirmarea și întărirea rolului parteneriatului strategic pentru ambele țări și am discutat și despre planurile regionale”. De asemenea, cele două părți au discutat despre investițiile comune în zona de apărare. Ministra de Externe a mai precizat că discuția privind includerea României în Programul Visa Waiver „este ceva ce noi includem în fiecare dintre eforturile noastre diplomatice”.
Citește şi: MAE: Atenționare de călătorie pentru Spania. Cod roșu de vreme nefavorabilă